Antena 3 CNN Actualitate Acuzații incredibile făcute de fostul șef al unei secții de Poliție despre polițistul pedofil

Acuzații incredibile făcute de fostul șef al unei secții de Poliție despre polițistul pedofil

<1 minut de citit Publicat la 18:23 11 Ian 2018 Modificat la 18:23 11 Ian 2018

Război între Poliție și procurori din cauza polițistului pedofil. Fiecare dă vina pe cealaltă instituție că l-a acoperit pe Eugen Stan în 2016, când a agresat o femeie într-o scară de bloc, îmbrăcat în uniformă de polițist. A fost prins în flagrant de rudele femeii și ținut și apoi predat poliției. Și nu s-a întâmplat nimic, el a continuat să fie polițist. Nici dosarul nu a fost dat mai departe. 

După ce Parchetul a dat un comunicat în care a explicat că polițiștii nu au spus niciodată că agresorul e polițist, acum fostul șef al Secției 18 face niște acuzații incredibile. 

"Existau elemente în dosar în care se specifica că respectivul autor este polițist la Brigada Rutieră. Absolut, a fost legitimat, nu numai verificat. A fost adus la secție. A fost audiat în noaptea respectivă. Știu de la polițiști că s-a luat legătura cu un procuror și în noaptea respectivă s-a adus la cunoștință cazul. Documentele despre faptul că lucra la Brigada Rutieră, din câte am înțeles eu, sunt la dosar", a spus Radu Viorel, fostul șef al Secției 18 din cadrul Poliției București. 

Etichete: Politie pedofil
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole