Femeia și-a dus fiica la spital pe 2 decembrie, după un episod de febră și saturație scăzută de oxigen, iar pe 21 decembrie medicii ieșeni i-au constatat decesul.
Carina Bilu, mama Andrei, susține că în ziua de 2 decembrie 2021 a mers cu copilul la medicul de familie, pentru că fetița avea febră și o saturație scăzută de oxigen, iar apoi a decis să meargă la spital după ce starea de sănătate a fetei s-a înrăutățit.
„Am ajuns seara la spital, avea saturație 89-90 la sută, s-a făcut procedura de triaj, am fost testate, ea a ieșit pozitiv, iar eu negativ. I-a fost pusă masca de oxigen, i-au făcut radiografie și i-a pus diagnosticul de pneumonie interstițială. Starea ei s-a agravat și au internat-o în ATI, au intubat-o. Timp de o săptămână i-au administrat tratament Covid-19. După o săptămână au mutat-o pe salon chiar dacă nu erau siguri că e bine complet.
A început să facă febră din 4 în 4 ore, i-au administrat antibiotice foarte puternice. Am vrut să o transferăm în Germania, când am văzut că aici, la Iași, nu mai făceau față. Dr. Lavinia Ionescu, care s-a ocupat de fetița mea, s-a opus total transferului, în timp ce starea ei era din ce în ce mai gravă. Spunea că nu era un caz de transfer, iar când și-a dat și ea seama după multă vreme că nu au soluții, au acceptat transferul, dar a fost prea târziu”, a povestit Carina Bilu, potrivit BZI.
Femeia spune că în cazul decesului fetei ei a fost vorba de lipsă de voință. Carina Bilu susține că a insistat ca Andra să fie tratată la un spital din Germania, însă i-a fost refuzată solicitarea până în momentul în care copila nu a mai putut fi ajutată.
„Am plecat cu ea în brațe la spital și ne-am întors cu mâinile goale și sufletele distruse din cauza sistemului și personalului incompetent. Decesul fetiței a fost declarat pe data de 21.12.2021, ora 18:20. Andra nu avea nicio altă afecțiune, doar că era un copil cu sindrom down”, a precizat Carina Bilu.
Autoritățile Spitalului de Copii „Sf. Maria” au refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, invocând faptul că nu au acordul scris al familiei pentru a furniza detalii despre diagnosticul fetei.
„Nu putem spune dacă sunt adevărate sau nu acuzațiile familiei, pentru că nu avem o plângere oficială făcută la adresa spitalului și nu ne vom sesiza. Avem peste 600 de copii internați, nu putem să ne sezisăm la fiecare caz”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Sfânta Maria” din Iași, pentru BZI.