Coreea de Nord a acuzat sâmbătă Statele Unite de pregătirea unei lovituri nucleare preventive, după ce Washingtonul a anunţat desfăşurarea în Pacific a unui bombardier strategic B-1, pentru prima dată în ultimii 10 ani, informează AFP.
Bombardierul urma să fie trimis sâmbătă pe insula Guam, teritoriu american din vestul Pacificului; armata americană anunţase operaţiunea în 29 iulie. Avioanele B-1 nu au mai fost trimise în Guam din aprilie 2006. Potrivit forţelor armate ale SUA, bombardierul strategic ar urma să "ofere comandamentului american din Pacific şi aliaţilor şi partenerilor regionali ai Statelor Unite o platformă credibilă de proiectare a forţei strategice".
Un comunicat difuzat sâmbătă de presa oficială de la Phenian afirmă că "duşmanii ne sfidează (ca să arate) că pot pregăti o lovitură nucleară preventivă împotriva RPDC (Republica Populară Democratică a Coreei) trimiţând un B-1B să survoleze peninsula nord-coreeană în două-trei ore, în caz de urgenţă. (...) Astfel de iniţiative destinate să întărească forţa nucleară arată din nou că imperialiştii americani consideră o lovitură nucleară preventivă asupra RPDC un fapt împlinit", citează AFP.
Coreea de Nord ameninţă cu recurgerea la "acţiuni fizice" pentru a împiedica desfăşurarea în Coreea de Sud a sistemului american de apărare antirachetă THAAD (Terminal High Altitude Area Defense). Phenianul a avertizat în mod repetat că ar putea recurge la lovituri nucleare preventive împotriva unor ţinte sud-coreene şi americane.
În ianuarie, Coreea de Nord a efectuat al patrulea test nuclear, iar miercuri o rachetă balistică nord-coreeană a ajuns pentru prima dată la 250 de km de arhipelagul nipon, în apele considerate de Japonia ca zona sa economică exclusivă. Ca urmare, apreciază AFP, atmosfera în regiune este foarte tensionată între Coreea de Nord de o parte şi Coreea de Sud, Japonia şi SUA de cealaltă parte.