Acuzații grave în fotbalul românesc. Fostul mare jucător rapidist Nicolae Lupescu a dezvăluit că fostul selecţioner Anghel Iordănescu (67 de ani) şi fostul internaţional Rică Răducanu (71 de ani) vindeau meciurile, atunci când erau fotbalişti.
Întrebat într-un interviu pentru Adevărul dacă a participat la blaturi, fostul jucător a declarat: „Eu nu. La Steaua, Liţă Dumitru cu Iordănescu vindeau meciurile. Ce, eu nu ştiu!? Ei şi cu Flocea (n.r. – Florin Marin). Iar la Rapid, Rică vindea meciurile. Să vă spun un caz: eu am dat trei goluri într-un meci cu Târgu Jiu pe care l-a vândut Rică. Era imediat după ce mi-a distrus ăla cu ITB-ul maşina. M-am dus la antrenor şi i-am spus: „Domn’e, eu nu joc. Sunt supărat. Cine ştie, poate îmi dau vreun autogol“. Dar el m-a rugat să joc. Şi joc. Primul gol îl ia Rică de la 40 de metri, printre picioare. Egalează Neagu. La pauză, 1-1. Repriza a doua. Trage unu’ de la jumatea terenului şi Rică şi-o bagă singur în poartă, peste umăr. 2-1. Mă duc la un corner, dau cu capul: 2-2. Îşi mai dă Rică un autogol: 3-2 pentru Târgu Jiu. M-am dus la el: „Bă, fir-ar mă-ta a dracului de cioară, ţie nu ţi-e ruşine? Vinzi meciul?“. El: „Nu, Culae, să moară mama!“. Egalez eu şi mai era un minut de joc. La ultimul corner, mă duc în careu, şterg mingea cu capul şi o bag în vinclu: 4-3. La final, lumea mă pupa pe mine şi Rică a stat o oră la vestiare, de frică să nu-l omoare cu bătaia. Aşa a fost el toată viaţa. Nu vedeţi că circ face şi acuma?”.