Antena 3 CNN Actualitate Acuzaţie gravă a unui colonel STS despre Colectiv

Acuzaţie gravă a unui colonel STS despre Colectiv

1 minut de citit Publicat la 13:49 03 Ian 2016 Modificat la 13:49 03 Ian 2016
Colonelul STS Ştefan Enache, arestat pentru că lua şpagă, susţine că incendiul de la Colectiv a fost provocat. Informaţia apare în stenograme. Tot Enache se lăuda că poate interveni la şefii din RA-APPS pentru a cumpăra case ieftine de la stat. Discuţia avea loc chiar lângă Palatul Victoria, într-o maşină, în care număra zeci de mii de euro primiţi ca şpagă.

Ştefan Enache: Ce, eu nu le-am spus ce a fost acolo la…poţi să spui…Eu ştiu ce a fost acolo la…când au dat ăia foc. Eu le-am spus „d-acolo nu scapă nimeni!" Păi acolo a fost dat de aia şi când a ajuns flacăra a făcut prăpăd acolo. Păi dacă am doctor, bun prieten, care e la Spitalul 9.
Politician: Zici că a fost provocare?
Ştefan Enache: Provocare…
Politician: Provocare, ă?
Ştefan Enache: Se ştia, mă! Ştia şeful din Minister…Şi Oprea… Păi dacă şi-au dat sms-uri „nu vii în seara asta în club!", unii… Şi eu am prieteni care au fost…specializaţi pe explozibil şi arme de distrugere în masă. Acolo sunt bombele care le au americanii. Mamă şi tată. Deci americanii au mamă, îi spun bombe mamă, israelienii le spun, ruşii tată şi israelienii au o combinaţie de-a lor, aiurea. Numai gazul care a fost, a fost o explozie. Păi dacă i-a făcut ca la rotisor…
Politician: I-a stropit, i-a…?
Ştefan Enache: Ce vorbeşti…Şi gazul ăla dezvoltă 2000 de grade. Acela l-a dat din spray, s-a ridicat a creat vid, în momentul în care a coborât, oxigen.

Colonelul STS Ştefan Enache, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Colonelul care a fost detaşat la Secretariatul General al Guvernului este acuzat că a cerut sume de bani şi a primit 30.000 de euro pentru a-i facilita unei persoane obţinerea a două imobile de la RA-APPS la un preţ foarte mic. Imobilul urma să fie vândut, iar profitul împărţit între inculpat şi persoana care cerea intervenţia pe lângă directorul RA-APPS. Ştefan Enache se află în arest preventiv din 15 decembrie, după ce a fost reţinut în timpul unui flagrant.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole