Antena 3 CNN Externe Acuzată că a închis conducta Drujba și amenințată de Fico, Ucraina e dispusă să rezolve problema tranzitului de ţiţei către Slovacia

Acuzată că a închis conducta Drujba și amenințată de Fico, Ucraina e dispusă să rezolve problema tranzitului de ţiţei către Slovacia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:18 30 Iul 2024 Modificat la 15:18 30 Iul 2024

Ucraina a comunicat marţi că garantează tranzitul de ţiţei rusesc de la companiile care nu sunt supuse sancţiunilor şi este dispusă să rezolve problemele în acest domeniu cu Slovacia, conform acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Premierul slovac Robert Fico avertizase luni că ţara sa va sista livrările de motorină către Ucraina dacă Kievul nu restabileşte transferul de petrol de la compania rusă Lukoil.

Roman Andarak, adjunct al ministrului ucrainean al energiei, a declarat marţi că Ucraina este "gata să rezolve orice chestiuni problematice" dacă Slovacia activează un mecanism corespunzător din cadrul acordului de asociere cu UE. Până acum, Bratislava nu a făcut acest pas, a precizat el într-un comentariu scris pentru agenţia Reuters, citată de Agerpres, adăugând că partea ucraineană "garantează tranzitul petrolier neîntrerupt" tuturor firmelor care nu sunt supuse unor sancţiuni occidentale sau ucrainene.

Oficialul de la Kiev a precizat că Ucraina nu a oprit livrările de petrol de la alţi furnizori din Rusia şi continuă să fie un partener de încredere al UE pentru tranzitul petrolier. "Ucraina nu a sistat tranzitul, acesta continuă, toate comenzile sunt îndeplinite", a afirmat el.

La sfârşitul lui iunie, Kievul a impus sancţiuni pentru Lukoil, una din cele mai mari companii petroliere din Rusia, interzicându-i orice activitate pe teritoriul ucrainean şi întrerupând tranzitul de ţiţei către rafinării din Slovacia şi Ungaria.

Aceste două state s-au opus sprijinului militar al aliaţilor occidentali pentru Ucraina invadată de Rusia şi şi-au intensificat presiunile după instituirea de sancţiuni împotriva Lukoil. Contribuţia lor la livrările de motorină către Ucraina este de circa 10%, iar analiştii ucraineni apreciază că aceasta ar putea fi suplinită din alte surse. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole