Antena 3 CNN Actualitate Actualizări majore pentru siguranţa online la Instagram. Cum se va verifica vârsta utilizatorilor

Actualizări majore pentru siguranţa online la Instagram. Cum se va verifica vârsta utilizatorilor

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:34 07 Noi 2022 Modificat la 22:34 07 Noi 2022

Începând de luni, orice persoană care încearcă să îşi editeze data nașterii pe Instagram de la sub 18 ani la peste 18 ani va fi rugată să îşi dovedească vârsta fie prin încărcarea actului de identitate, fie prin înregistrarea unui selfie video care va fi analizat de o tehnologie independentă de estimare a vârstei.

Instagram a declarat că noul sistem va contribui la asigurarea faptului că utilizatorii au o experienţă adecvată vârstei pe platformă.

Militanţii pentru siguranţa online au cerut de mult timp ca tehnologia de verificare a vârstei să devină obligatorie pentru a proteja copiii de conținuturi inadecvate şi potențial dăunătoare, potrivit Independent.

În cadrul sistemului Instagram de estimare a vârstei, compania colaborează cu firma britanică Yoti, specializată în această tehnologie.

Cele două companii au declarat că, după ce un utilizator îşi înregistrează selfie-ul, acesta este partajat cu Yoti, care folosește tehnologia sa pentru a analiza trăsăturile faciale şi apoi transmite o estimare a vârstei către Instagram.

Acestea menţionează că tehnologia Yoti nu este o tehnologie de recunoaștere facială şi, prin urmare, nu poate identifica sau recunoaște pe nimeni, ci doar estima vârsta feţei care îi este prezentată.

Niciun detaliu al contului nu este partajat cu Yoti în timpul acestui proces, iar imaginea este ştearsă instantaneu atât de Yoti, cât şi de Instagram după ce vârsta a fost estimată, spun firmele.

Instagram a început să testeze pentru prima dată acest sistem într-o serie de alte ţări la începutul acestui an.

Tara Hopkins, directorul de politici publice al Instagram, a declarat:

„Vrem ca toată lumea să experimenteze Instagram într-un mod adecvat vârstei lor, ceea ce înseamnă că trebuie să ştim câţi ani au - iar aceasta este o provocare în întreaga noastră industrie.

De aceea, anunţul de astăzi este un pas atât de important şi de aceea suntem deosebit de încântați să lucrăm cu Yoti, care este lider în construirea unei tehnologii eficiente pentru a verifica vârsta, punând în acelaşi timp confidenţialitatea pe primul loc.

Această activitate completează eforturile noastre continue de a ne îmbunătăţi tehnologia de detectare a vârstei şi de a dezvolta noi modalități de a le oferi adolescenţilor cea mai sigură şi mai semnificativă experienţă posibilă pe Instagram”.

„Suntem încântați să ne continuăm colaborarea cu Meta pentru a crea experienţe adecvate vârstei şi pentru a le permite oamenilor să se dezvolte şi să fie în siguranţă online. Estimarea noastră facială a vârstei este o soluţie care protejează confidenţialitatea. Am construit-o pentru a oferi tuturor o modalitate sigură de a-şi dovedi vârsta fără a împărtăși numele sau un document de identitate. Tehnologia poate permite minorilor să acceseze conţinut adecvat vârstei lor, protejând în acelaşi timp confidenţialitatea utilizatorilor. Anunţul de astăzi este un alt pas în direcţia corectă pentru a crea medii online mai sigure”, a spus Julie Dawson, director de politici şi reglementare la Yoti.

Ca răspuns la acest anunț, NSPCC s-a declarat mulțumită de măsurile luate, dar a afirmat că acestea nu merg suficient de departe şi a sugerat că instrumentele ar trebui aplicate tuturor celor care accesează site-ul, notează Mediafax. 

Richard Collard, manager de politici şi reglementare al NSPCC, a declarat: „Având în vedere că cercetările Ofcom arată că o treime dintre persoanele cu vârste sub 18 ani de pe reţelele de socializare au recunoscut că şi-au creat conturi pentru adulţi, este esenţial ca Instagram să ia măsurile necesare pentru a se asigura că aceşti copii nu sunt expuşi la riscuri sau vătămări. Dar aceste măsuri vor face aparent prea puţin pentru a împiedica noii utilizatori tineri să creeze conturi pentru adulţi pe Instagram sau pentru a proteja copiii care le folosesc deja”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole