Actrița Monica Davidescu, invitata Florentinei Fântânaru la ”De-a Viața Ascunselea”, s-a destăinuit în fața publicului, amintind de atașamentul față de universul copilăriei și al unei familiarități sufletești, care au ajutat-o să înțeleagă profunzimile teatrului și nevoile unor personaje care își caută sensul.
Actrița a amintit de bunica sa, subliniind că valorile pe care le are sunt moștenite de la bunica ei, o persoană pentru care dragostea nu are limite.
În opinia sa, dragostea cultivată în acel univers al copilăriei cu ajutorul bunicii sale, au reprezentat un imbold pentru a face față cu succes obstacolelor întâlnite la viața de oraș.
„Bunica m-a crescut. Era blândă, mărinimoasă, ne învăța tot timpul. Bunica mi-a dat esența valorilor în viață. Când vorbesc despre asta, vorbesc despre cum să te responsabilizezi, cum să faci bine pentru tine și cei din jur. Bunicii vorbeau de față cu mine și cu două surori despre lucrurile negative întâmplate în sat, în ziare. Noi trăgeam cu urechea și învățam fără să vrem”, a mărturisit Monica Davodescu.
Monica Davidescu s-a făcut cunoscută începând cu debutul ei pe scena Teatrului Național din București, fiind actriță în același teatru de 21 de ani.
Este cunoscută pentru rolurile sale din “Visul unei nopți de vară”, “Take, Ianke si Cadir”, “Sânziana și Pepelea”, “Molto, gran’ impressione” și “Comedia norilor”.