Antena 3 CNN Actualitate Social Carmen Tănase, despre Ion Dichiseanu: Lăsa întotdeauna o urmă de bunătate, de bună dispoziție, de eleganță

Carmen Tănase, despre Ion Dichiseanu: Lăsa întotdeauna o urmă de bunătate, de bună dispoziție, de eleganță

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:35 20 Mai 2021 Modificat la 17:37 20 Mai 2021

Ion Dichiseanu a murit. Actorul avea 87 de ani și a fost internat mai bine de 3 luni în spital în urma unor probleme de sănătate. Colegi de teatru, medici şi cunoștințe s-au declarat întristați de pierderea unuia dintre cei mai iubit dintre actori.

Actriţa Carmen Tănase a povestit la Antena 3 câteva din momente din viaţa lui Ion Dichiseanu care au rămas memorabile.

„Îmi pare extraordinar de rău. O sa-mi rămână și mie minte întotdeauna despre Dichi grija pe care a avut-o față de băiețelul cu care noi filmam. Singurul care a avut grijă de acel băiețel să învețe și el să scrie și să citească. Nu l-a obligat nimeni, a făcut din bunătatea lui, din eleganța lui, din dorința lui ca toată lumea să fie bine. Așa îl voi ține minte.

Era un om elegant, un domn cum rar mai întâlnești în zilele noastre

Îmi pare atât de rău că s-a dus și că nu a reușit să depășească această situație pentru că, era un om puternic și un om care a avut toată viața grijă de el. Era un om elegant, un domn cum rar mai întâlnești în zilele noastre. Lăsa așa, întotdeauna, o urmă de bunătate de bună dispoziție de eleganță. Așa cum arăta, așa era și pe dinăuntru. Ba poate, pe dinăuntru era chiar mai frumos decât era pe dinafară.

Costumele lui albe, mirosul de parfum amestecat cu Kent. Un domn și un om care nu s-a certat niciodată cu nimeni, nu avea niciodată niciun cuvânt rău despre nimeni, vorbea frumos cu toată lumea.

Românii rămân cu un boier

Punea femeia pe un plan foarte înalt. Femeia era pentru el ca o floare. Îmi pare atât de rău și știu ce este în sufletul Ioanei. Îi doresc putere și Simonei pentru că și Simona l-a iubit foarte mult și să treacă cu o forță peste această încercare. Este greu să îți pierzi tatăl, soțul mai ales că era un om deosebit.

Românii rămân cu un boier, unul din ultimii boieri aristocrați care mai există, dacă mai există", a spus actriţa Carmen Tănase la Antena 3.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole