Antena 3 CNN Actualitate Actrița Carmen Tănase contestă măsurile din pandemie. „Cred că urmează ceva foarte rău”

Actrița Carmen Tănase contestă măsurile din pandemie. „Cred că urmează ceva foarte rău”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:06 14 Iun 2020 Modificat la 22:06 14 Iun 2020

Actrița a declarat duminică, la Antena 3, că măsurile luate au fost prea exagerate și a susținut că există oameni care s-au folosit de acest subiect.

„Am văzut imaginile pe care le-a văzut toată lumea, cu niște oameni din China care cădeau ca muștele. Apoi, lucrând în televiziune, am zis „mă, dar cum cad ăștia fix în dreptul unei camere de supraveghere?”. De la început am fost sceptică. Nu am răspunsuri clare”, a spus Carmen Tănase.

„Am fost de atâtea ori în viața mea răcită, am stat la pat cu temperatură, cu imunitatea la pământ. Nu mă sperie neapărat dacă se întâmplă. Nu o să stau acum să mă feresc de oameni. E o chestie de omenie, nu pot să fac asta pentru că atunci înseamnă că am abandonat lupta și încă mai am niște lucruri de spus”, a mai spus ea.

Actrița Carmen Tănase: Vom rămâne cu traume mari după acestă perioadă

Potrivit actriței Carmen Tănase, măsurile luate în timpul pandemiei de coronavirus au fost mult exagerate.

„Eu n-am contestat că oamenii ăia din Terapie Intensivă nu sunt bolnavi, Doamne ferește! Eu spun că tot ce s-a întâmplat pe planetă nu are nicio legătură cu ce este, de fapt, în mod real.

Oameni în Terapie Intensivă sunt tot timpul, sunt și oameni în Terapie Intensivă cu gripă sezonieră, care nu mai scapă. Faptul că închizi Everestul și planeta pentru asta, îmi încalci mie absolut orice drept pe care-l are un om simplu, asta este de neconceput”, a declarat actrița.

Carmen Tănase: Nu zic că nu există virusul. Măsurile au fost mult exagerate, problema e de ce?

„Eu cred, în capul meu prost, așa cred eu, că e o etapă și că urmează ceva foarte rău, cred că este un exercițiu, o repetiție generală pentru ceva ce va veni”, a susținut Carmen Tănase.

Actrița Carmen Tănase contestă măsurile din pandemie

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole