Antena 3 CNN Actualitate Actrița Aimee Iacobescu, într-o situație disperată: „Îmi permit să cumpăr două mere pe săptămână”

Actrița Aimee Iacobescu, într-o situație disperată: „Îmi permit să cumpăr două mere pe săptămână”

<1 minut de citit Publicat la 16:43 19 Apr 2017 Modificat la 16:43 19 Apr 2017

Actrița Aimee Iacobescu o duce din ce în ce mai greu. Ajunsă la aproape 71 de ani, artista are mari probleme de sănătate, se luptă cu o boală cruntă, dar și financiare, descurcându-se foarte greu cu banii.

Artista a mărturisit că n-a putut merge la biserică de Paște din cauza tratamentului cu citostatice pe care îl face.

„De Paște am petrecut ca în fiecare zi… N-am putut ieși din casă nici măcar până la biserică pentru că, din cauza citostaticelor, nu reușesc să-mi mențin echilibrul și să merg. A venit un cunoscut în Noaptea de Înviere să-mi aducă lumină și Paște. Pe masă… am pus din puținul pe care l-am avut. Banii se duc pe medicamente, așa că am cheltuit pentru mine și mama aproape 200 de lei să luăm puțină carne de miel, ouă, cozonac și pască. Norocul meu este că nu prea am voie să mănânc carne și nici nu îmi place în mod deosebit. Ar trebui să mănânc în schimb anumite fructe… Îmi permit să cumpăr două mere pe săptămână. Dar m-am învățat, mâncarea este singura la care pot face economie. La medicamente și la facturi… chiar nu am cum”, a declarat actrița, într-un interviu pentru ziarulring.ro.

Etichete: Aimée Iacobescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole