Actorul în vârstă de 80 de ani are mai mai multe probleme de sănătate. Acesta suferă de o boală asemănătoare cu Parkinson care a fost depistată pe când avea vârsta de 33 de ani. Este vorba despre o boala degenerativă, care afectează sistemul nervos și se manifestă prin mișcări involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului.
În ultimii ani, boala s-a agravat iar actorul are zile când nu mai poate rosti niciun cuvânt. De aceea, acesta a cerut familiei să îl interneze într-un centru specializat care să îl poată îngriji 24/24 de ore.
Valentin Uritescu, mărturisiri cutremurătoare despre boala sa
În urmă cu mai mulți ani, Valentin Uritescu mărturisea că, atunci când a aflat că suferă de această boală a fost la un pas de sinucidere.
“Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. 'Ai Sindrom Extrapiramidal!' Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: 'Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!'.
Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el", mărturisea Valentin Uritescu.
"M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: 'Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!'. Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit Valentin Uritescu pentru ziarullumina.ro, în 2019.
Cine este Valentin Uritescu
Valentin Uritescu este născut la 4 iunie 1941 într-o localitate din județul Alba. El a interpretat roluri monumentale atât pe scena Teatrului Național București, cât și în filme de cinematograf sau televiziune.
Roluri la TNB:
- Ilie (Iţic)- „Take, Ianke şi Cadîr" de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, 2001
- Uglis - „Coada" de Paul Everac, regia Paul Everac, 2004
- Şeful de post- „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, dramatizare şi regia Grigore Gonţa, 2002
- Bărbierul- „Tărâmul celălalt" de Duşan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
- Salvatore - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1999
- Raspluev- „ Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo- Kobîlin, regia Felix Alexa, 1999
- Engstrand - „Strigoii" de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat, 1998
- Leu- „Tehnica Raiului" de Mihai Ispirescu, regia Dan Micu, 1997
- Ghiţă - „Morişca" de Ion Luca, regia George Motoi, 1991
- Piscic - „Livada de vişini" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1992
- Korey - „Vrăjitoarele din Salem" de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991
- Popa Păcală - „Avram Iancu" de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, 1991
Roluri în teatru. Teatrul Lucia Sturdza Bulandra: 1981- 1990
- Orgon - „Tartuffe" de J.B.P. Molière, regia Alexandru Tocilescu
- Delca - „Dimineaţa pierdută" de Gabriela Adameşteanu, regia Cătălina Buzoianu
- Minica, Un vizionar, Gură Strâmbă - „A treia ţeapă" de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru
- Lagrange - „Cabala bigoţilor" de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu
- Phil Hogan - „Luna dezmoşteniţilor" de Eugene O`Neill, regia Sanda Manu
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ: 1968- 1980
- Jupân Dumitrache - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija
- Nastratin Hogea- „Nastratin Hogea" de Mircea Florian, regia Zoe Anghel Stanca
- Peter - „Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete
- Lem - „Întunericul" de Iosif Naghiu, regia Constantin Marinescu
- Henry Wirz - „Dosarul Andersonville" de Saul Levitt, regia Emil Mandric
- Gilles Overech - „Răfuiala" de Philip Massinger, regia Alexandru Dabija
Teatrul Levant
- Nicollo- „ Angajare de clovn" de Matei Vişniec
- Gardianul, Socrate - „Ultima noapte a lui Socrate" de Ştefan Tanev
Teatrul Constantin Nottara
- Salvatorul - „Cine pe cine salvează" de Teodor Mazilu
Roluri în film
- „Schimb valutar, regia Nicolae Mărgineanu, 2007
- „Margo", regia Ioan Cărmăzan, 2006
- „Amantul marii doamne Dracula", regia Constantin Dicu, 2005
- „Magnatul", regia Şerban Marinescu, 2004
- „Examen", regia Titus Muntean, 2003
- Dl. Stan - „Căsătorie de probă", serial TV, 2003
- Vali - „Turnul din Pisa", regia Şerban Marinescu, 2002
- „Ministerul comediei", regia Horaţiu Mălăele, serial TV, 1999
- „Neînvinsă-i dragostea", regia Mihnea Columbeanu, 1994
- „Chira Chiralina", regia Gyula Maar, 1993
- „Cel mai iubit dintre pământeni", regia Şerban Marinescu, 1993
- „Patul conjugal", regia Mircea Daneliuc, 1993
- „Balanţa", regia Lucian Pintilie, 1992
- „De-aş fi Peter Pan", regia Gheorghe Naghi, 1991
- „Drumul câinilor", regia Laurenţiu Damian, 1991
- K.Lintz- „A unsprezecea poruncă", regia Mircea Daneliuc, 1991
- „Cei care plătesc cu viaţa", regia Şerban Marinescu, 1991
- Vache - „Rămânerea", regia Laurenţiu Damian, 1990
- „Şobolanii roşii", regia Florin Codre, 1990
- „Marea sfidare", regia Manole Marcus, 1990
- „Momentul adevărului", regia Andrei Blaier, 1989
- „Un studio în cautarea unei vedete", regia Nicolae Corjos, 1989
- „Fără lumini de poziţie", regia Mihnea Columbeanu, 1989
- Bunicul - „De ce are vulpea coadă?", regia Cornel Diaconu, 1988
- „Flăcări pe comori", regia Nicolae Mărgineanu, 1988
- „Duminica în familie", regia Francisc Munteanu, 1987
- „Nişte băieţi grozavi", regia Cornel Diaconu, 1987
- „Trenul de aur", regia Bogdan Poreba, 1987
- „Umbrele soarelui", regia Mircea Veroiu, 1986
- Gică Hau Hau - „Domnişoara Aurica", regia Şerban Marinescu, 1985
- „Vară scurtă", regia Tereza Barta, 1985
- „Orele unsprezece", regia Lucian Bratu, 1985
- Sergentul Şaptefraţi- „Noi cei din linia întâi", regia Sergiu Nicolaescu, 1985
- „Cantonul părăsit", regia Adrian Istrătescu- Lener, 1985
- „Fapt divers", regia Andrei Blaier, 1984
- „Eroii n-au vârstă/ Fata din Strada Florilor", regia Mihai Constantinescu şi Dan Mironescu, serial TV, 1984
- „Acordaţi circumstanţe atenuante?", regia Lucian Bratu, 1984
- „Lişca", regia Ioan Cărmăzan, 1983
- „Singur de cart", regia Tudor Mărăscu, 1983
- Locotenentul- „ Faleze de nisip", regia Dan Piţa, 1983
- „Întoarcerea din iad", regia Nicolae Mărgineanu, 1983
- Primarul- „ Întunericul alb", regia Andrei Blaier, 1982
- Vasile- „ Concurs", regia Dan Piţa, 1982
- „Angela merge mai departe", regia Lucian Bratu, 1981