Antena 3 CNN Show Actorul de stand-up Micutzu, atacat pe Calea Victoriei

Actorul de stand-up Micutzu, atacat pe Calea Victoriei

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:14 16 Aug 2021 Modificat la 21:02 20 Aug 2021

Geamul unei terase de pe Calea Victoriei a fost spart, în urma unei altercații în care au fost implicați mai mulți bărbați, între care și actorul de stand-up Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de Micutzu.

Astfel, noaptea trecută, artistul de stand-up, iubita sa și un amic au depus plângere și au dat declarații la sediul Secției 1 despre incidentul de pe Calea Victoriei. 

Potrivit acestora, în timp ce se aflau la terasă, mai mulți tineri dintr-un grup au început să-i adreseze actorului injurii. La un moment dat, unul dintre ei a aruncat cu o sticlă spre Micutzu.

Din fericire, acesta nu a fost lovit pentru că s-a ferit, din reflex, dar geamul unei terase a fost spart.

S-a deschis un dosar penal pentru tulburarea liniștii publice, lovire și alte violențe. Patru persoane au fost audiate și amendate cu câte 200 de lei. 

”În noaptea de 15 /16 august 2021, în jurul orei 00.00, prin apel 112, Secția 1 Poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în fața unui magazin de pe raza de competență a secției, mai multe persoane sunt implicate într-un conflict.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii, care au identificat persoanele implicate și le-au condus la sediul subunității. Din primele date a rezultat ca în jurul orei 23.50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulți și un minor, aflat în fața unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător. Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite și a început să se certe cu cel în cauză”, potrivit Poliției Capitalei.

”Conflictul verbal a degenerat, iar un geam al magazinului a fost spart. În cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și lovire sau alte violențe. 4 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare), conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, pentru adresarea de expresii jignitoare”, anunță polițiștii.

Etichete: Micutzu
Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole