Ian Holm s-a stins din viață din cauza unor complicaţii provocate de maladia Parkinson de care suferea.
Actor de teatru şi film, Ian Holm a primit un Tony pentru rolul Lenny din piesa lui Harold Pinter „The Homecoming”, în 1967.
Vedetă a Royal Shakespeare Company, el a primit şi un premiu Laurence Olivier pentru rolul titular din „Regele Lear”, în 1998.
Iar pentru rolul din „Care de foc”, Holm a primit un premiu BAFTA şi o nominalizare la Oscar. Cariera sa include roluri în pelicule ca „Al cincilea element”, „Alien”, „Hainele noi ale împăratului” şi „Nebunia regelui George”, dar, în ultimii ani, a fost cunoscut pentru rolul Bilbo Baggins din seriile „Hobbitul” şi „Stăpânul inelelor”.
Pentru serviciile aduse teatrului britanic, Holm a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.