Antena 3 CNN Actualitate Social Activistul rom Ciprian Necula, reacție după declaraţiile primarului din Târgu Mureș: „Tehnica lui este simplă. Îi pasă doar de viitorul lui mandat și face propagandă fascistă”

Activistul rom Ciprian Necula, reacție după declaraţiile primarului din Târgu Mureș: „Tehnica lui este simplă. Îi pasă doar de viitorul lui mandat și face propagandă fascistă”

Ina Stoica
1 minut de citit Publicat la 13:22 14 Ian 2020 Modificat la 13:22 14 Ian 2020

Activistul consideră că Dorin Florea face propagandă fascistă și eugenistă în România și ar trebuit pedepsit potrivit legii.

„În mod normal această declarație intră sub incidenta legii penale. Acest primar trebuie arestat fiindcă face propagandă fascistă și eugenistă în România. Faptul că vrei să interzici persoanele fără studii, fără educație, fără venituri, fără locuri de muncă să mai nască copii se numește eugenie, purificare socială”, a declarat Ciprian Necula pentru antena3.ro.

De altfel, contactat de cei de la Hot News, primarul Dorin Florea a declarat că are în municipiu „cel mai mare număr de țigani din țară”, adăugând că aceștia „sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem”.

„Faptul că a adăugat și dimensiunea romă, este un factor agravant pentru că introduce și etnia și se numește nazism de secolul XX. Romii sunt o problemă serioasă a României pentru că administrația publică, locală în special nu își face datoria. Primarul acesta este un corupt și nu a făcut absolut nimic pentru comunitățile de romi de acolo”, a mai precizat activistul.

De altfel, Asociația civică Aresel va organiza vineri un protest cu o mie de persoane în Târgu Mureș.

„S-a sezizat CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), dar ar trebui să se autosesizeze și un procuror, deoarece încală Ordonanța 31 din 2001, care se referă la propagarea unor astfel de mesaje de tip fascistoid și prevede închisoare de la 1 la 3 ani, iar în opinia mea declarația primarului  intră sub incidența acestei legi”, mai spune Ciprian Necula.

„Platforma și campania Aresel se va strădui ca acesta să nu mai ajungă niciodată primar”

Activistul consideră că Dorin Florea nu este interesat, în fapt, de nicio categorie socială, ci doar de voturi pentru un nou mandat.

„Tehnica lui e mai simplă: lui nu îi pasă nici de romi, nici de săraci, nici de copii. Îi pasă doar de viitorul lui mandat de primar. După ce a mers la toate partidele politice posibile de drepta, s-a blocat la ALDE un partid care va dispărea. Acesta are nevoie tehnici de cominicare dincolo de competența lui de până acum. Motiv pentru care s-a gândit că tema cu țiganii și cu săracii funcționează în România pentru că sunt foarte multe prejudecăți și folosește un trend public ca să mai rămână primar încă un mandat. Platforma și campania Aresel se va strădui ca acesta să nu mai ajungă niciodată primar. Vom face tot ce se va putea, inclusiv plângeri penale”, este mesajul acestuia.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole