Antena 3 CNN Externe Un activist care organizase proteste anti-Lukașenko s-a înjunghiat în gât în sala de tribunal din Minsk

Un activist care organizase proteste anti-Lukașenko s-a înjunghiat în gât în sala de tribunal din Minsk

Adrian Iclozan
3 minute de citit Publicat la 19:52 01 Iun 2021 Modificat la 21:01 01 Iun 2021

Este vorba despre Stsiapan Latypau, activist care a fost implicat în organizarea de proteste împotriva liderului la putere de 27 de ani în Belarus, Aleksandr Lukașenko.

Înainte de a recurge la gestul extrem, acuzatul a susținut că a fost presat de anchetatori să-și recunoască vina, în caz contrar membrii familiei sale urmând să fie arestați, scrie The Guardian.

Imagini difuzate de Radio Europa Liberă / Radio Liberty îl înfățișează pe Latypau întins în boxa acuzaților și martori care se agită și țipă.

Tentativa de suicid de marți se adaugă numeroaselor alte indicii ale presiunii uriașe exercitate de autorități asupra activiștilor, în timpul represiunii ce s-a accentuat în ultimul an asupra opoziției și presei.

Belarus, o țară care dăunează grav sănătății activiștilor din opoziție

Doar în ultima săptămână, un politician din opoziție a murit în închisoare în condiții misterioase iar un adolescent cercetat pentru proteste a murit după ce s-a aruncat de pe o clădire cu 16 etaje.

Nașa Niva, un canal media independent din Belarus, a relatat că Latypau s-a înjunghiat în gât cu un pix pe care l-a luat de pe un vraf de documente ale instanței într-o pauză a audierii sale.

Activistul era încarcerat din septembrie anul trecut, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, între care fraudă.

El a denunțat acuzațiile drept motivate politic.

Înainte de a se înjunghia în gât cu pixul, acuzatul s-a urcat pe o bancă din sala de judecată și a spus: "Dacă nu mă declar vinovat, vor deschide dosare penale familiei și vecinilor mei".

Alte relatări susțin că poliția i-ar fi amenințat familia cu măsuri violente. 

Lidera în exil a opoziției din Belarus: Teroarea de stat trebuie să înceteze imediat

Latypau a fost transportat în stare de inconștiență din sala de judecată cu pete vizibile de sânge pe gât și piept. 

Anterior, el s-a plâns că a fost închis timp de două luni într-o celulă de penitenciar unde deținuții sunt supuși violențelor și torturii.

Lidera în exil a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, care trăiește în prezent în Lituania, a comentat noul caz dramatic în centrul căruia se află un opozant al regimului Lukanșenko.

"Acesta este rezultatul terorii, represiunilor și torturilor executate de stat în Belarus. Trebuie să le oprim imediat", a spus ea.

Noul incident se adaugă elementelor scandalului internațional declanșat de liderul din Belarus pe 23 mai, când a ordonat unui avion militar să deturneze de la rută și să aducă la sol, pe aeroportul din Minsk, cursa Ryanair Atena - Vilnius.

La bordul aparatului se aflau jurnalistul de opoziție Roman Protasevici și partenera acestuia, Sofia Sapega.

Cei doi au fost arestați. În zilele următoare arestării, autoritățile de la Minsk au difuzat scurte înregistrări cu cei doi, în care aceștia mărturiseau că își recunosc vina și că sunt tratați corect.

În înregistrarea cu Roman Protesevici, acesta avea fața tumefiată, vânătăile fiind vizibile sub machiaj și întărind supoziția că a fost bătut în arest.

Putin, apariție comună cu Lukașenko după scandalul deturnării aeriene

Actul de piraterie aeriană al regimului Lukașenko a atras condamnări din partea Uniunii Europene, Statelor Unite și a NATO.

Uniunea Europeană și-a închis spațiul aerian pentru avioanele companiei de stat din Belarus.

Într-o evoluție recentă a situației, liderul din Belarus a fost primit la Soci de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Într-o apariție comună televizată, Putin și Lukașenko au minimalizat gravitatea gestului comis de Lukașenko, arătând că nu ar fi fost prima dată când autoritățile naționale forțează o aeronavă civilă să își schimbe ruta și să aterizeze neplanificat.

Cei doi au invocat un incident din 2013, când avionul la bordul căruia se afla președintele bolivian de atunci, Evo Morales, a fost deviat de la ruta de întoarcere spre țară.

Morales, care se întorcea din Rusia a fost forțat să aterizeze pe aeroportul din Viena, sub suspiciunea că la bord s-ar fi aflat Edward Snowden, căutat de americani după dezvăluirile privind programul NSA de spionare a liderilor internaționali.

"Când s-a întâmplat asta, reacția lor a fost tăcerea", a spus Putin, sugerând că liderii UE aplică dublul-standard.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole