Antena 3 CNN Economic Auto Actele necesare pentru schimbarea permisului expirat în 2024. Taxa de preschimbare a carnetului auto

Actele necesare pentru schimbarea permisului expirat în 2024. Taxa de preschimbare a carnetului auto

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 16:00 09 Ian 2024 Modificat la 16:00 09 Ian 2024

În cazul în care permisul de conducere a expirat sau urmează să expire în lunile următoare, este necesar să solicitați obținerea unui nou document.

De asemenea, cei care au pierdut permisul auto au posibilitatea de a solicita eliberarea unui nou carnet de conducere. Totuși, procesul implică prezentarea mai multor documente.

Documentele necesare pentru schimbarea permisului expirat sau pierdut

  • Cererea de schimbare a permisului.
  • Actul de identitate original.
  • Dovada plății taxei de schimbare a permisului auto.
  • Permisiunea de conducere expirată.
  • Fișa medicală care atestă aptitudinea medicală a titularului pentru conducerea vehiculelor din categoria corespunzătoare.

Citește și: Cod rutier 2024 | Amenzi uriaşe pentru şoferii care nu au aceste documente

Noul permis va avea o valabilitate de 10 ani, începând de la data eliberării. În cazul persoanelor care au pierdut carnetul de conducere sau acesta s-a deteriorat, fișa medicală nu mai este necesară, fiind eliberat un duplicat al permisului cu aceeași valabilitate ca a celui pierdut sau deteriorat.

Aceeași procedură se aplică și în cazul schimbării numelui.

Taxa de preschimbare a permisului auto în 2024 este de 89 de lei și poate fi achitată online prin intermediul platformei ghiseul.ro sau la terminalele SelfPay, CEC Bank și BCR, potrivit Pro Motor.

Pentru a obține fișa medicală la preschimbarea permisului, solicitantul trebuie să prezinte:

  • Buletinul/Cartea de identitate.
  • Adeverința de la medicul de familie care menționează existența unor boli cronice, dacă este cazul.
  • Scrisoare medicală de la medicul diabetolog care include diagnosticul, tratamentul și recomandările referitoare la aptitudinea solicitantului de a conduce, în cazul bolnavilor de diabet tip I.
  • În cazul șoferilor care poartă ochelari de vedere, aceștia trebuie să-i aibă asupra lor la momentul întocmirii fișei medicale, deoarece unul dintre examenele medicale necesare este cel oftalmologic. Neîndeplinirea acestor teste poate duce la pierderea dreptului de a-și reînnoi permisul auto.
Etichete: permis auto taxa
Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole