Antena 3 CNN Actualitate Românii care pot retrage bani de pe cardurile de energie | Actele necesare și condițiile care trebuie îndeplinite

Românii care pot retrage bani de pe cardurile de energie | Actele necesare și condițiile care trebuie îndeplinite

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 10:00 31 Ian 2024 Modificat la 10:00 31 Ian 2024

Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de consolidare fiscală și combatere a evaziunii fiscale, precum și de gestionare eficientă a fondurilor europene.

Potrivit proiectului de ordonanță, se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea, scrie DCBusiness

Conform prevederilor art. 7 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc, se arată în document.

Măsurile prevăzute la art. II din proiectul de act normativ vizează instituirea unor norme referitoare la posibilitatea ca beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemn de foc, să le poată încasa începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, corelativ cu prelungirea termenului de valabilitate dispus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 425/2023.

Citește și: Taxa ascunsă pentru românii care îşi plătesc facturile cu cardul de energie. Mulţi beneficiari nu ştiu de clauza recentă intrată în funcţiune

În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;

d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/ inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.

Categoriile de români care pot primi ajutor pentru plata facturilor, prin cardul de energie

Beneficiarii acestui ajutor sunt:

- pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

- pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

- persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv;

- familiile cu alocație de susținere;

- familiile/persoană cu ajutor social.

Media venitului lunar pe fiecare membru de familie nu poate depăși 2.000 de lei.

Cum se face plata cu cardul de energie

- La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

- Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

- Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Ce se poate plăti cu cardurile de energie

Cardul de energie acordă beneficiarilor posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru:

- energie electrică

- energie termică în sistem centralizat

- butelie cu GPL

- propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit)

- gaze lemne pentru foc (lemn rotund și despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn etc.)

- păcură, peleți și alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguș)

Etichete: carduri energie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole