Antena 3 CNN Actualitate Religie Acoperămantul Maicii Domnului, pe 1 octombrie 2024. Ce înseamnă sărbătoarea şi care sunt tradiţiile în această zi

Acoperămantul Maicii Domnului, pe 1 octombrie 2024. Ce înseamnă sărbătoarea şi care sunt tradiţiile în această zi

Ioana Dobre
2 minute de citit Publicat la 07:00 01 Oct 2024 Modificat la 07:00 01 Oct 2024

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului este prăznuită cu mare cinste de creştini, mai ales că aceasta aduce aminte de minunea săvârșită în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol.

Potrivit tradiției, Maica Domnului a scos Cinstitul Acoperământ, pânza cu care își acoperea capul, și l-a întins peste credincioșii adunați în biserică.

Cartierul Vlaherne, locuit de vlahii din Scithia Minor, a fost un centru important al evlaviei mariale în Bizanț, datorită Icoanei Vlahernitissa și Acoperământului Maicii Domnului.

Ce înseamnă Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare importantă în calendarul ortodox, prăznuită pe 1 octombrie. Această zi simbolizează protecția și ocrotirea pe care Maica Domnului o oferă credincioșilor.

Semnificația acestei sărbători își are rădăcinile în vremurile Sfântului Andrei cel Nebun din Constantinopol. Acesta, împreună cu un grup de creștini, au avut viziunea Fecioarei Maria, a Sfântului Ioan Botezătorul și a unor cete de îngeri în timpul unei slujbe oficiate în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.

În acele zile, Constantinopolul se confrunta cu invazia rușilor, în anii 907 sau 911. Conform scrierilor, Maica Domnului a pătruns în mijlocul bisericii, s-a îngenuncheat și, cu lacrimi pe chip, a rămas în rugăciune pentru o perioadă îndelungată. Se spune că, după această intervenție a Maicii Domnului, amenințarea a fost îndepărtată, iar orașul a fost salvat de suferință.

Sărbătoarea a fost adoptată de călugării din Muntele Athos și a câștigat popularitate în lumea slavă, având reprezentări iconografice din secolul al XII-lea. În România, primele biserici dedicate Acoperământului datează din secolul al XVIII-lea, iar sărbătoarea a devenit oficială în calendarul Bisericii Ortodoxe Române din 2017. Aceasta este asociată cu ocrotirea și grija Maicii Domnului pentru credincioși, aducând mângâiere și încurajare, scrie doxologia.ro

Tradiții de 1 octombrie

De 1 octombrie, creştinii ortodocşi respectă o serie de tradiții menite să onoreze Acoperământul Maicii Domnului.

Una dintre cele mai întâlnite tradiții de Acoperământul Maicii Domnului este mersul la biserică, unde se oficiază slujbe speciale în cinstea Fecioarei Maria.

Totodată, în multe zone, oamenii aprind lumânări și aduc flori la biserică, ca simbol al iubirii și recunoștinței față de Maica Domnului.

În unele tradiții, credincioșii își sfințesc casele prin stropirea cu apă sfințită, cerând protecția Maicii Domnului asupra familiei.

Potrivit tradiției folclorice, începutul lunii octombrie reprezintă pregătirea ogoarelor pentru iarnă și că atunci cade bruma. 

De sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului se spune că este bine să se țină post, pentru a fi feriți de rele, boli și dușmani. Pentru cei care optează să țină acest post, este bine de știut că se mănâncă doar covrigi sau se bea doar apă ori ceai.

Pentru gospodari, tradiția spune că este bine ca aceștia să-și stropească vitele cu apă sfințită de Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie.

O altă tradiție legată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spune că este bine ca în această zi să fie pomeniți cei trecuți la cele veșnice.

Potrivit tradiției populare, fetele care nu au un păr lung și bogat trebuie să se roage în această zi de sărbătoare la Fecioara Maria.

Totodată, se mai spune că nu este bine ca femeile sau bărbații să se tundă, fiindcă vor risca să le cadă părul.

Rugăciune de Acoperământul Maicii Domnului

În această zi de sărbătoare cu cruce roşie, credincioșii sunt îndemnați să rostească rugăciuni de Acoperământului Maicii Domnului, cerând protecție și binecuvântare. 

O, Maica Domnului, acoperă-ne cu mantia Ta cea sfântă și ne ferește de tot răul! Ajută-ne să ne păstrăm credința și să ne îndreptăm pașii pe calea cea dreaptă. Amin.

Această rugăciune, alături de tradiții, face din sărbătoarea cu cruce roşie Acoperământul Maicii Domnului o zi plină de semnificație pentru creştinii ortodocşi de pretutindeni.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole