Antena 3 CNN Campanii Primele achiziții pentru spitale, după teledonul 'Români Împreună': ventilatoare, măști, viziere și teste rapide

Primele achiziții pentru spitale, după teledonul 'Români Împreună': ventilatoare, măști, viziere și teste rapide

2 minute de citit Publicat la 22:04 30 Mar 2020 Modificat la 22:04 30 Mar 2020

Peste 2.6 milioane de Euro s-au strâns doar în timpul transmisiunii TV, iar astãzi deja Fundaţia Mereu Aproape a început achiziţiile pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente si aparaturã medicalã.

"Împreunã am strâns 2.627.219 Euro pânã acum. Din aceastã sumã, 1.809.000 Euro sunt deja alocaţi pentru 60 de ventilatoare şi pentru douã staţii ATI", a declarat Alessandra Stoicescu, una dintre gazdele Teledonului Români Împreunã şi Preşedintele Fundaţiei Mereu aproape.

"Este mult mai uşoarã bãtãlia, când ştim cã avem în spate o ţarã. Este mesajul pe care toate cadrele medicale din România ne-au rugat sã vi-l transmitem!", a anunțat Alessandra în aceastã searã, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1.

Astãzi a fost perfectat contractul pentru cumpãrarea a 30 de aparate de ventilaţie, destinate cazurilor grave de Covid 19, aparate ce pot fi folosite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Mâine urmeazã sã fie fãcutã plata pentru alte 30 de ventilatoare de înaltã performanţã.

Teledon 'Români Împreună' pentru medicii care luptă cu pandemia de coronavirus. Suma totală strânsă - 2.627.219 de euro

Tot astãzi, Fundaţia Mereu Aproape a semnat contractele cu cinci producãtori şi a plãtit avansul pentru achiziţionarea a douã staţii ATI complet utilate. Una dintre acestea va ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul de Urgenţã din Timişoara. Componente ale acestor staţii, printre care dispozitive medicale complexe şi complete, care conţin şi pat multifunctional, dar şi ventilatoare au fost deja trimise cãtre cele douã spitale.

De asemenea, 10.000 de mãşti, 2.000 de viziere de protecţie şi 1.000 de teste rapide vor ajunge miercuri şi joi la Institutul C.C. Iliescu din Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova şi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean Suceava, toate acestea fiind donate Fundaţiei Mereu Aproape de cãtre Mihail Lala, fondatorul Lamda Capital.

Fundaţia Mereu Aproape a prezentat şi costurile achiziţiilor de pânã acum.

Astfel, pentru cele douã secţii ATI, compuse din: console cu 3 seringi automate şi 1 infuzomat, monitor funcţii vitale terapie intensive, sistem încãlzire pacient prin pãturã cu flux de aer, trolley pat terapie intensivã, ventilator mecanic de înaltã performanţã, laringoscop, pat de terapie intensivã şi sistem de transfer/translaţie pliabil pentru pacient au fost folosiţi 130.968 Euro, TVA inclus.

Pentru cele 60 de ventilatoare, Fundaţia Mereu Aproape a alocat urmãtoarele costuri: 772.887 Euro, TVA inclus pentru 30 de aparate de ventilaţie Bellavista 1000, cu frecvenţã înaltã şi 905.370 Euro, TVA inclus pentru 30 de ventilatoare mecanice de înaltã performanţã Puritan Bennett 980.

Cei care vor sã ajute o pot face în continuare, pânã pe 5 aprilie, donând Fundației Mereu Aproape cu cardul, prin transfer bancar în conturile RO86BTRL000AJUTEU8848RON și RO32BTRL000AJUTEU8848EUR (Swift BTRLRO22) deschise la Banca Transilvania, cu cardul on line sau paypall pe site-ul www.ajuteu.ro sau  prin SMS de 2 Euro la numărul 8848. În fiecare zi, în cadrul Observatorului 19 de la Antena 1, Alessandra Stoicescu va prezenta toate achiziţiile fãcute.

Citește mai multe din Campanii
» Citește mai multe din Campanii
TOP articole