Antena 3 CNN Economic Biz News Business Acest tânăr a aflat rețeta succesului. Cum reuşeşte bărbatul să vândă merdenele de 700.000 euro

Acest tânăr a aflat rețeta succesului. Cum reuşeşte bărbatul să vândă merdenele de 700.000 euro

1 minut de citit Publicat la 10:34 08 Dec 2017 Modificat la 10:34 08 Dec 2017

Patiseria Tineretului este o afacere de circa 700.000 de euro, pe care fondatorul o vede extinsă la nivel naţional în următorii cinci ani.

După patru ani în care Cristian Chiţu a controlat prin franciză două patiserii ale unuia dintre cele mai populare branduri locale, a mizat pe cartea antreprenoriatului, idee care a prins contur în 2012. A constatat că majoritatea clienţilor îşi doreau produse necongelate, fără aditivi, aşa că a decis să pună bazele unei patiserii proprii, unde să şi producă. Aşadar, a combinat o parte din reţetele bunicii cu cele pe care bucureştenii le iubeau cel mai mult şi astfel a luat fiinţă prima unitate Patiseria Tineretului, informează businessmagazin.ro.

”Am redescoperit gustul prăjiturilor copilăriei şi mi-am amintit de bunica, ale cărei preparate răspândeau un miros delicios în toată casa, mai ales în perioada sărbătorilor, când prepara o mulţime de bunătăţi“, povesteşte antreprenorul. Produsele sale au aproximativ aceleaşi preţuri ca ale concurenţei, însă, spune el, se diferenţiază prin alegerea unor ingrediente naturale, de la producătorii români şi, mai ales, prin lipsa celor congelate.

În prezent, sub sigla Patiseria Tineretului funcţionează patru locaţii în Capitală, în zone cu trafic intens, principalele categorii de produse comercializate fiind cele de patiserie şi covrigărie. Cei mai vânduţi sunt covrigii braşoveni cu mac, susan şi seminţe de floarea-soarelui, cu preţ mediu de 1 leu; dintre produsele de patiserie, merdenelele, pateurile cu brânză şi ştrudelele sunt cele mai populare, având preţul mediu de 2 lei. În general, bonul mediu se situează în jurul valorii de 5 lei.

Investiţia iniţială a fost de aproximativ 15.000 euro, bani obţinuţi prin intermediul unui credit bancar, dar, spune Chiţu, activitatea în acest domeniu nu este dificilă, dacă unităţile sunt plasate în zone cu vad. ”Dacă patiseria este deschisă într-o zonă intens circulată, în care există staţii de metrou, RATB, instituţii publice, clădiri de birouri, şcoli etc., supravieţuirea nu este grea; din contră, oferă posibilităţi de creştere. Cu toate acestea, se impun trei condiţii: personal serviabil, curăţenie, produse proaspete şi de bună calitate“, precizează antreprenorul.

 

Etichete: tanar afacere
Citește mai multe din Business
» Citește mai multe din Business
TOP articole