Protestele violente din Hong Kong-ul nu au împiedicat un om de afaceri să plătească aproape un milion de dolari pentru un loc de parcare, transmite Bloomberg. Suma de 7,6 milioane dolari Hong Kong (970.000 de dolari SUA) plătită de Johnny Cheung Shun-yee reprezintă cea mai mare sumă plătită vreodată pentru a parca un automobil.
Comparativ, 970.000 de dolari reprezintă de 30 de ori salariul mediu anual în Hong Kong ori preţul unui apartament de două camere în cartierul de lux Chelsea din Londra sau în zona Manhattan din New York, scrie cancan.ro.
Locul de parcare se află în al cincilea zgârie nori din Hong Kong, clădirea de birouri The Centre care, în luna octombrie 2017, a devenit cea mai scumpă clădire de birouri din lume după ce a fost vândută pentru mai mult de cinci miliarde de dolari.