Laurel are 44 de ani și locuia în McCandless, Pennsylvania, SUA. Mama a trei copii, ea i-a înecat pe doi dintre ei, Luke (3 ani) și Daniel (6 ani), în cadă, după ce a încercat să îi calce cu mașina.
Femeia a povestit că i-a înecat în cadă pentru că, credea ea, așa vor ajunge în rai. În timpul confesiunii ei care a fost și înregistrată, ea a povestit anchetatorilor că ,,voci nebune mă forțau să mă comport irațional”, scrie stiri.rol.ro.
Schlemmer a mai povestit și că, la un moment dat, în timp ce îi îneca, a intrat în cadă îmbrăcată complet și s-a așezat cu toată greutatea pe cei doi copii.
Judecătorul care a prezidat procesul ei a găsit-o vinovată de crimă de gradul trei pentru fiecare copil, dar bolnavă mintal, femeia a mai fost găsită vinovată și pentru că a ascuns probe. Ea risca să meargă la închisoare pentru câte 40 de ani pentru fiecare copil ucis, dar avocatul ei a cerut o pedeapsă mai ușoară.
Avocatul a argumentat că bolnavii mintal precum Laurel, mai ales în societatea de azi în care există o adevărată criză în sistemul medical, pot foarte rar să primeasc ajutor înainte de a fi prea târziu.
Verdictul judecătorului a fost 80 de ani de închisoare.