Aproximativ 75% dintre persoanele diagnosticate cu depresie declară că suferă de lipsa somnului. În acelaşi timp, persoanele care suferă de insomnii sunt predispuse să dezvolte depresie.
Cercetătorii au publicat un nou studiu prin care se doreşte descoperirea unui remediu pentru tratarea ambelor afecţiuni.
„Insomniile şi depresia merg mână în mână. Am lucrat în acest domeniu de mulţi ani, iar lipsa odihnei sau una precară este un simptom al depresiei”, a declarat profesorul Jianfeng Feng, din cadrul Universităţii din Warwick.
Feng susţine că de-a lungul istoriei a fost dificilă descoperirea relaţiei dintre somn şi depresie, însă echipa sa a descoperit o asociere neuronală între cele două stări. Ei au descoperit că există o conectivitate funcţională între două regiuni ale creierului ce sunt asociate memoriei pe termen scurt, sinelui şi emoţiilor negative. Conectivitatea funcţională, termen ce descriere momentul în care părţi separate ale creierului sunt conectate prin reţelel neuronale active, poate explica de ce creierul unor persoane încearcă să înţeleagă dimineaţa tot ceea ce este greşit, scrie descopera.ro.
Cercetătorii au evaluat informaţii privind 1.017 de americani cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, ce au luat parte la proiectul Human Connectome, scrie descopera.ro.
În cadrul datelor erau incluse şi tomografii ale participanţilor, ce prezentau schimbările activităţii cerebrale în funcţie de fluxul sanguin. În total au fost descoperite 162 de conexiuni neuronale funcţionale asociate somnului. De asemenea, 39 dintre cele 162 au fost asociate multiplelor părţi ale creierului ce sunt active în timpul episoadelor depresive.