Antena 3 CNN Actualitate Accident cumplit în Zărneşti. O fetiţă de 2 ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite

Accident cumplit în Zărneşti. O fetiţă de 2 ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:24 25 Ian 2016 Modificat la 16:24 25 Ian 2016
Cinci persoane, între care şi un copil în vârstă de doi ani, au fost rănite în urma unui accident produs duminică pe DJ 203K, pe raza localităţii buzoiene Zărneşti. Copilul, o fetiţă în vârstă de doi ani, a decedat luni la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Buzău către Vintilă Vodă, într-o curbă uşoară la dreapta, un bărbat de 32 de ani din comuna Cernăteşti a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani din aceeaşi localitate. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto şi a altor trei persoane, în vârstă de 32, 8 şi 2 ani, toate pasagere în maşina condusă de bărbatul de 32 de ani”, a precizat luni, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, IPJ Buzău.

Etichete: accident Zarnesti
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole