Trei oameni au fost răniți în urma unui accident care a avut loc în județul Gorj în care au fost implicate două autoutilitare.
Cele două mașini s-au izbit frontal, în localitatea Crușeț, iar în urma impactului, angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgentă au fost nevoiți să scoată o victimă prin descarcerare.
Victimele sunt 3 bărbaţi cu varste de 20, 59 si 53 de ani. Toţi sunt conştienţi şi cooperanţi și urmează să fie transportaţi la spital.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, potrivit Centrului InfoTrafic al Inspectoratului General al Poliţei Române.
Citeşte şi: Accident grav pe Şos. Ştefan cel Mare din București: Tramvaiele, blocate pe ambele sensuri
[GAL layout="2"]”La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 3 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că în irma impactului 3 persoane au suferit leziuni, una dintre acestea fiind încarcerată.
S-a intervenit pentru extragerea persoanei din autovehicul, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 2.
Este vorba despre 3 bărbați cu vârste de 20, 59 și 53 de ani.
Toți sunt conștienți și cooperanți. Urmează să fie transportați la spital”, transmite ISU Gorj.