Momentul în care un șofer de TIR a fost prins circulând pe contrasens pe autostrada A1, spre București. A fost lăsat fără permis
Publicat acum 9 ore si 17 minute
"Detaşamentul de pompieri Urziceni intervine la un accident rutier produs pe raza localităţii Sineşti, în care sunt implicate două autoturisme. La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
În sprijinul acestora acţionează şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa ( tip B).
La intervenţie se deplasează şi elicopterul SMURD Bucureşti", arată un comunicat al ISU Ialomiţa.
Citeşte şi: Microbuz plin cu călători implicat într-un accident cu un TIR, în Blejoi
ISU mai precizează că, în urma impactului au rezultat trei victime, o persoană în stare de inconştienţă, iar celelalte două conştiente şi cooperante, misiunea fiind în dinamică.