Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident tragic. Un polițist mort și alți trei răniți, pe DN1

Accident tragic. Un polițist mort și alți trei răniți, pe DN1

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 08:30 13 Aug 2016 Modificat la 08:30 13 Aug 2016

Cei cinci tineri implicaţi în accidentul rutier de pe DN1, dintre care unul şi-a pierdut viaţa, sunt poliţişti din Vaslui, care se întorceau de la cursurile de iniţiere de la Câmpina.

„Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, sunt din Vaslui, angajaţi recent în Poliţie, în urma concursului promovat. Şoferul în vârstă de 28 de ani şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, unul dintre ei este în stare gravă şi a fost preluat de un elicopter SMURD, iar alţi trei sunt cu multimple traumatisme la spital”, a declarat Loredana David, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vaslui.

Tânărul care se afla la volan, în vârstă de 28 de ani, se căsătorise în urmă cu două luni.

Accidentul s-a petrecut pe DN1, maşina în care se aflau cei cinci poliţişti din Vaslui s-a izbit violent de o cisternă încărcată cu ciment, care a pătruns de pe un drum lateral fără să se asigure.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole