Antena 3 CNN Actualitate Accident teribil pe o șosea din Botoșani. Doi bărbați au murit

Accident teribil pe o șosea din Botoșani. Doi bărbați au murit

<1 minut de citit Publicat la 22:24 29 Iul 2016 Modificat la 22:24 29 Iul 2016

Doi tineri și-au pierdut viața, vineri seara, într-un cumplit accident ce a avut loc la intrarea în orașul Săveni, potrivit stiribotosani.ro.

Cei doi se deplasau într-un VW Passat dinspre Botoșani către Săveni. La intrarea în orașul Săveni, într-o curbă șoferul, Dumitru Merticaru, de 34 de ani, din Săveni, a pierdut controlul volanului, autoturismul a intrat puternic într-un copac, după care a fost aruncat înapoi pe șosea, unde s-a răsturnat pe cupolă. În mașină cu acesta se mai afla și Ionuț Chihaia, de 25 de ani, din satul Ghireni, comuna Coțușca.

Cei doi bărbați au rămas captivi între fiarele contorsionate. Martorii au sunat la 112, la scurt timp la fața locului ajungând echipaje de pompieri, ambulanță, SMURD și poliție.

Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru cei doi tineri. Trupurile neînsuflețite au fost așezate pe marginea drumului. La locul accidentului au ajuns și rudele celor două victime. La vederea cadavrelor o femeie a leșinat fiind preluată de o Ambulanță, de îngrijiri medicale având nevoie și un bărbat.  

Din primele cercetări efectuate de polițiști se pare că accidentul s-a produs pe fondul vitezei. 

Etichete: accident
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole