Antena 3 CNN Actualitate Două microbuze pentru transport persoane s-au ciocnit în Suceava! Planul roșu de intervenție a fost activat

Două microbuze pentru transport persoane s-au ciocnit în Suceava! Planul roșu de intervenție a fost activat

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 08:40 30 Iun 2021 Modificat la 08:46 30 Iun 2021

Conform ISU Suceava, accidentul s-a petrecut între două microbuze transport persoane și un autoturism, la trecerea la nivel cu calea ferată în Gura Humorului.

Sunt 15 persoane implicate, toate conștiente și cooperante. Dintre acestea, șapte au nevoie de îngrijiri medicale.

„E posibil să mai fie identificate și alte persoane care vor dori să meargă la spital, în afară de cele 7”, spun pompierii.

”Vorbim despre un accident în care au fost implicate două microbuze de transport persoane și un autoturism. În total sunt 15 persoane, două se aflau în autoturism și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru că a fost atins ușor, însă, în microbuze, se aflau 13 persoane. Dintre acestea, șapte au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. În momentul de față acestea sunt conștiente și cooperante.

Colegii de la Poliție sunt la fața locului, în momentul de față efectuează măsurători și probabil că vom avea un răspuns de la ei cu privire la circumstanțele în care s-a întâmplat accidentul.

Traficul este blocat, deoarece, având în vedere numărul persoanelor implicate, s-a declanșat planul roșu de intervenție, astfel încât, la fața locului, am trimis pe lângă autospecialele de stingere, cu accesorii pentru descarcerare și ambulanța SMURD de la Gura Humorului, am mai trimis trei ambulanțe SMURD și două echipaje de la serviciul de Ambulanță Județean, inclusiv autospeciala de transport personal și victime multiple”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole