Antena 3 CNN Actualitate Accident cumplit între un microbuz școlar plin de copii și două mașini. A fost activat planul roșu de intervenție

Accident cumplit între un microbuz școlar plin de copii și două mașini. A fost activat planul roșu de intervenție

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:06 03 Mar 2021 Modificat la 15:26 03 Mar 2021

În cele trei vehicule se aflau 24 de persoane, dintre care 19 copii, informează purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată. Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc în zona localităţii Arbore, fiind implicate un microbuz de transport elevi şi două autoturisme.

"Sunt 5 adulţi şi 19 copii implicaţi. Toţi sunt conştienţi şi cooperanţi şi sunt evaluaţi din punct de vedere medical", a transmis ISU Suceava.

În microbuz de aflau 19 copii și șoferul. În celelalte 2 autoturisme se aflau 6 persoane. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a situației, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La caz acționează 6 ambulanțe SAJ, 3 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 1 echipaj de stingere.

Persoanele implicate în accident vor fi evaluate medical de către echipajele prezente la fața locului.

Acolo intervin o autospeciala pentru descarcerare, 6 ambulanţe SAJ, 3 ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport victime multiple. În urma accidentului, s-a activat Planul Rosu de Intervenţie.

Potrivit sursei citate, din informaţiile de până acum reiese că şapte persoane ar trebui transportate la spital, dar misiunea este in dinamică.

Etichete: Suceava accident
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole