Antena 3 CNN Actualitate Un bucureștean a căzut într-o râpă adâncă de 15 metri. Salvare spectaculoasă a jandarmilor

Un bucureștean a căzut într-o râpă adâncă de 15 metri. Salvare spectaculoasă a jandarmilor

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 07:30 27 Dec 2020 Modificat la 07:30 27 Dec 2020

Un martor a chemat de urgență jandarmii montani. Din fericire, până la sosirea echipajului, bărbatul a reușit să iasă din automobil. 

„Bărbatul era într-un automobil de teren tip buggy când a derapat și a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri. Până la sosirea echipajului persoana în cauză a reușit să iasă din automobil. Jandarmii l-au ajutat să repună pe direcție automobilul, iar cu ajutorul unui tractor din stațiune a fost tractat până la drumul județean”, a spus Florina Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.

Jandarmii montani le recomandă turiștilor să evite să plece singuri după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zone pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile.

Cei care se află în dificultate pot solicita sprijinul jandarmilor montani la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Etichete: Sibiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole