Antena 3 CNN Externe Accident rutier grav. Un autocar s-a răsturnat pe autostradă: 13 persoane au murit

Accident rutier grav. Un autocar s-a răsturnat pe autostradă: 13 persoane au murit

<1 minut de citit Publicat la 23:41 13 Feb 2019 Modificat la 23:41 13 Feb 2019

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite miercuri după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă din Macedonia de Nord, a anunţat ministrul Sănătăţii, Venko Filipce, relatează AFP. 

"Treisprezece oameni şi-au pierdut viaţa. Îmi pare foarte rău", a declarat Venko Filipce, care nu a anunţat deocamdată numărul răniţilor în accident. 

"Numărul morţilor ar putea creşte deoarece sunt persoane rănite în stare gravă şi care sunt operate", a precizat ministrul, adăugând că 40 dintre cei 50 de pasageri ai autocarului au fost spitalizaţi. 

Şeful serviciilor de urgenţă, Ilir Asani, a declarat presei locale că cel puţin cinci persoane, între care o femeie însărcinată, sunt grav rănite în urma accidentului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole