Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident rutier extrem de grav în Oradea! 19 persoane au fost implicate

Accident rutier extrem de grav în Oradea! 19 persoane au fost implicate

Georgiana Botez
<1 minut de citit Publicat la 08:15 13 Feb 2023 Modificat la 08:45 13 Feb 2023

Accidentul s-a petrecut luni dimineața, pe Calea Clujului, în Oradea, 15 persoane fiind transportate la spital.  

Din imaginile surprinse de martori se vede că în urma impactului microbuzul s-a răsturnat, iar pasagerii au ieșit prin trapa din plafon sau prin portbagaj.  

De altfel, la fața locului au fost mobilizați numeroși salvatori cu mai multe autospeciale, inclusiv descarcerare și autospeciala pentru transport victime multiple. 

Din primele informații se pare că a fost o coliziune între un microbuz și o mașină, ulterior fiind implicat și un autoturism parcat pe marginea drumului.  

[GAL layout="4"]

În accident au fost implicate 19 persoane. 15 dintre acestea au fost asistate medical, fiind transportate la spital (cinci în cod galben medical și zece cu răni ușoare - cod verde medical). 

Una dintre victime a trebuit descarcerată de pompieri. Patru persoane au refuzat transportul la spital. 

Traficul rutier nu a fost blocat, fiind vorba despre un drum cu 2 benzi pe sensul de mers. 

Polițiștii rutieri fac acum cercetări pentru a stabili care au fost cauzele ce au dus la producerea accidentului rutier.

Etichete: Oradea
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole