O familie formată din trei persoane - părinţii şi un copil de 6 ani - a ajuns la spitalul din Deva cu mai multe traumatisme, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc sâmbătă după-amiază pe raza oraşului Simeria, şoferul vinovat de producerea evenimentului susţinând că ar fi fost muşcat de o albină.
''Şoferul de 36 de ani este din comuna Şoimuş, judeţul Hunedoara, şi se deplasa pe DN 7. La ieşirea din oraşul Simeria, spre Deva, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un autoturism care venea din sens opus. Conducătorul auto a declarat că ar fi fost muşcat de o albină şi, din reflex, a mişcat de volan, intrând pe contrasens'', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pentru salvarea victimelor, la faţa locului s-au deplasat trei echipe de prim-ajutor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la SMURD, alături de un echipaj al pompierilor militari şi o maşină de descarcerare.
Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Deva, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.
Traficul în zona accidentului a fost restricţionat până la finalizarea măsurătorilor care se impun în astfel de situaţii.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate elementele care au dus la producerea accidentului.