Antena 3 CNN Externe Accident grav în Ucraina. 14 oameni au murit, după ce o cisternă a intrat într-un microbuz

Accident grav în Ucraina. 14 oameni au murit, după ce o cisternă a intrat într-un microbuz

Roxana Mihăiescu
<1 minut de citit Publicat la 19:18 06 Iul 2024 Modificat la 19:55 06 Iul 2024

Accidentul a avut loc în apropierea satului Verkhiv, comunitatea Ostroh, districtul Rivne. În urma coliziunii între microbuz şi cisternă, 14 persoane au murit, inclusiv un copil de 6 ani, iar o femeie a supravieţuit.

Ihor Klymenko, ministrul de Interne, a transmis că mai multe echipaje de salvare și de poliție au ajuns la fața locului, iar operațiunile sunt în desfășurare.

De asemenea, anchetatorii fac verificări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.

„Un accident teribil în regiunea Rivne. Un camion cisternă s-a ciocnit cu un microbuz. 14 persoane au fost ucise, inclusiv un copil în vârstă de 6 ani. O femeie a supraviețuit, medicii se luptă pentru viața ei.

Salvatorii și poliția lucrează la fața locului. Operațiunile de căutare sunt în desfășurare. Anchetatorii documentează incidentul și vor afla circumstanțele accidentului”, a declarat ministrul de Interne, Ihor Klymenko, potrivit pravda.com.

 Accidentul a avut loc în apropierea satului Verkhiv din comunitatea Ostroh, districtul Rivne, potrivit Serviciului Regional de Stat pentru Situații de Urgență Rivne.

„Salvatorii care au ajuns la fața locului au văzut că accidentul a implicat un camion și un microbuz Mercedes Sprinter pe ruta Horodyshche-Rivne-Starokostiantyniv”, au transmis reprezentanții Serviciului Regional de Stat pentru Situații de Urgență Rivne.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole