Un submarin nuclear britanic va face o escală neprevăzută miercuri în Gibraltar în urma unei coliziuni cu un cargo în largul acestui mic teritoriu britanic de peste mări în sudul peninsulei iberice, a anunţat Ministerul Apărării britanic, relatează AFP.
'Submarinul a suferit daune externe, dar reactorul său nuclear nu a suferit absolut nici o avarie şi nici un membru al echipajului nu a fost rănit în incident', se afirmă într-un comunicat al ministerului. 'Suntem în contact cu echipajul de pe cargo şi informaţiile preliminare sunt că nu a suferit daune', a adăugat sursa citată, fără alte precizări.
Submersibilul HMS Ambush se pregătea să se scufunde şi efectua exerciţii de antrenament când s-a produs coliziunea, miercuri după-amiază. Submarinul urmează să ajungă în Gibraltar pentru verificări suplimentare, menţionează ministerul.
Spania cere de decenii revenirea Gibraltarului sub suveranitatea sa, teritoriu stâncos de 7 km2 situat în sudul extrem al Peninsulei Iberice, pe care l-a cedat britanicilor în 1713.
Spania a propus un regim de suveranitate partajată asupra Gibraltarului după ieşirea Regatului Unit din UE care ar permite locuitorilor insulei să beneficieze în continuare de avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană.