Un pieton a fost rănit după ce un şofer a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe trotuar, unde se afla un bărbat.
Bărbatul a fost grav rănit. Medicii de la SMURD sunt la faţa locului şi îi acordă primele îngrijiri medicale.
El urmează să fie dus la spital.
Şoferul autoturismului care a intrat pe trotuar a reuşit să oprească până la urmă maşina într-un stâlp.
Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul şi rezultatul a arătat că el nu a consumat băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz, pentru a vedea ce s-a întâmplat exact.