Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident la Mina Uricani. Cel puțin doi muncitori prinși sub dărâmături, al treilea a reuşit să se salveze

Accident la Mina Uricani. Cel puțin doi muncitori prinși sub dărâmături, al treilea a reuşit să se salveze

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 11:58 15 Apr 2020 Modificat la 11:58 15 Apr 2020

UPDATE 11.56 - Unul dintre ei a reuşit să se salveze, în timp ce alţi doi au fost surprinşi sub dărâmături, potrivit Mediafax.

La locul surpării au ajuns imediat echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani specializate în misiuni de salvare şi ajutor medical, precum şi echipe ale SAJ Petrosani.

„Cu ajutorul echipamentelor aflate în dotarea containerului multirisc vor fi tăiate şi îndepărtate dărâmăturile. Concomitent, cu buldozere şi excavatoare aflate în dotarea Exploatării miniere şi a Primăriei Uricani sunt efectuate acţiuni de îndepărtare a materialelor de construcţie. Întreaga operaţiune se desfăşoară cu respectarea tuturor normelor şi a principiilor de protejare a salvatorilor. Misiunea de salvare este în dinamică”, arată IGSU.

---------------

Ştirea iniţială

Cel puțin doi muncitori care se aflau într-un camion sunt prinși sub câteva tone de moloz, după ce un turn de extracție de la Mina Uricani s-a prăbușit miercuri dimineaţă.

Medicii de la Ambulanţa Hunedoara intervin la locul accidentului, în încercarea de a-i salva pe cei doi.

Accidentul a avut loc la suprafață, nu în subteran.

Accident la mina Uricani. Doi oameni sunt căutaţi

Etichete: mina uricani
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole