Spitalele se umplu în prima zi de Crăciun: cum să evităm problemele. Sfaturile medicilor
Publicat acum 20 minute
Accidentul s-a produs în localitatea Podari din judeţul Dolj. Şoferul unui autoturism marca Volkswagen a intrat cu mare viteză într-un Matiz, pe care l-a împins apoi pe marginea drumului.
În Matiz se aflau trei persoane, şoferul de 62 de ani şi doi pasageri, două femei.
Cea care stătea pe bancheta din spate a fost strivită între portbagajul distrus de impact şi scaunul din faţă. Din păcate, a suferit răni foarte grave şi a decedat.
Alte trei persoane au ajuns la spital, cele două din Matiz şi şoferul care a provocat întreaga nenorocire. Este vorba de un tânăr de 33 de ani care, cel mai probabil, era cu ochii în telefon în momentul în care s-a produs impactul.
El este cercetat acum pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.