Antena 3 CNN Actualitate Social Accident mortal în județul Suceava. Doi pietoni, spulberaţi de o mașină în care se afla o familie cu doi copii

Accident mortal în județul Suceava. Doi pietoni, spulberaţi de o mașină în care se afla o familie cu doi copii

<1 minut de citit Publicat la 08:46 04 Aug 2018 Modificat la 08:46 04 Aug 2018

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că o maşină a lovit cei doi pietoni, apoi a părăsit carosabilul. Accidentul s-a produs pe DN17, în comuna Şcheia.

„Cei doi pietoni, bărbaţi cu vârsta de 32, respectiv 63 de ani, nu prezentau semne vitale, iar cadrele medicale şi paramedicale au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au avut răspuns, iar cele două victime au fost declarate decedate”, a spus Găleată.

Potrivit acestuia, în maşina care a lovit cei doi pietoni se aflau 4 persoane, o familie cu doi copii.

Cei doi copii, împreună cu mama lor, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare, dar nu au răni grave. Şoferul a refuzat transportul la spital.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole