Teribilul accident din Dobridor a avut loc după ora 24.00.
Polițiștii doljeni au constatat faptul că un bărbat, de 25 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism din direcția de mers Moțăței către localitatea Unirea, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.
În urma accidentului, șoferul și încă un pasager aflat în autoturism au decedat.
[GAL layout="3"]Totodată, ceilalți pasageri, trei tineri de 15, 22 şi 26 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați de urgență la o unitate medicală.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.