Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav lângă Mangalia: Un șofer beat a lovit doi copii, apoi mașina a ricoșat într-un cap de pod

Accident grav lângă Mangalia: Un șofer beat a lovit doi copii, apoi mașina a ricoșat într-un cap de pod

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:00 01 Apr 2024 Modificat la 20:00 01 Apr 2024

Şoferul beat care a pierdut controlul volanului a lovit cu mașina doi copii. Apoi, autoturismul a lovit un cap de pod, a ricoșat în două mașini parcate și s-a oprit într-un gard.

Accidentul a avut loc luni în satul Arsa din județul Constanța.

Ce spune Poliţia

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mihai Eminescu din satul Arsa, s-a produs un accident rutier.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări mai multe imagini cu accidentul:

[GAL layout="2"]

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 64 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi accidentat doi copii, de trei și nouă ani. Ulterior, autoturismul a lovit un cap de pod, două vehicule parcate și gardul unui imobil.

În urma accidentului rutier au fost răniți șoferul și cei doi copii.

"Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge", a explicat IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole