Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav, soldat cu un mort și alte șapte victime, dintre care trei copii. S-a activat Planul roşu de intervenţie

Accident grav, soldat cu un mort și alte șapte victime, dintre care trei copii. S-a activat Planul roşu de intervenţie

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 19:14 28 Noi 2017 Modificat la 19:14 28 Noi 2017

UPDATE 19.14 - Un bărbat a decedat şi alte şapte persoane au fost transportate la spital, în urma unui grav accident de circulaţie care a avut loc marţi după-amiaza, ca urmare a unei coliziuni între un tractor cu remorcă şi un autoturism, pe DN 1H, între localităţile Şimleu Silvaniei şi Pericei, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea. 

În urma accidentului soldat cu opt victime, dintre care trei copii, s-a activat Planul roşu de intervenţie. Din primele cercetări a reieşit că impactul s-a produs din cauza nerespectării distanţei în mers. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, şoferul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,96 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul care a decedat, în vârstă de 50 de ani, era pasager în dreapta şoferului în autoturismul implicat în accident. Acesta a intrat în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului au intervenit trei ambulanţe şi două echipaje SMURD. 

Traficul a fost blocat pe DN 1H, în zona în care s-a produs accidentul, între localităţile Şimleu Silvaniei şi Pericei. 

----------------------------

Știrea inițială 18.27

Un grav accident de circulaţie soldat cu şapte victime, dintre care trei copii, a avut loc marţi după-amiaza, ca urmare a unei coliziuni între un tractor cu remorcă şi un autoturism, pe DN 1H, între localităţile Şimleu Silvaniei şi Pericei. 

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, din primele cercetări reiese că impactul s-a produs din cauza nerespectării distanţei în mers, cele şapte victime fiind tractoristul şi şase pasageri din maşină, dintre care trei copii. 

"Noi am fost sesizaţi în jurul orei 17.30, pentru a interveni la descarcerarea a două victime dintr-un autoturism, un bărbat de 50 de ani şi o femeie de 26 de ani. Bărbatul este în stop cardio-respirator şi se efectuează manevre de resuscitare. La faţa locului au intervenit trei ambulanţe şi două echipaje SMURD", a precizat Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, şoferul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,96 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. 

Traficul este blocat pe DN 1H, în zona în care s-a produs accidentul, între localităţile Şimleu Silvaniei şi Pericei. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole