Accidentul s-a produs la doar 100 de metri de domiciliul acestora. Mama și fetița au încercat să traverseze strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, pentru a ajunge la școală. Din păcate șoferul în vârstă de 42 de ani nu a reușit să frâneze la timp și le-a lovit în plin.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și Poliția și pompierii. De asemenea, pe drumul județean a aterizat și elicopterul SMURD care a transportat-o pe femeie la Spitalul Floreasca din Capitală. Aceasta este în stare foarte gravă.
”La data de 12 mai, în jurul orei 7.30, în comuna Plopu, pe DJ 102 E, s-a produs un accident rutier.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, în timp ce se afla la volanul autoturismului, la intrare în comuna Plopu, a surprins și accidentat 2 pietoni care se aflau în traversarea părții carosabile.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, femeie în vârstă de 48 de ani și decesul minorei de 8 ani.
În cauză, poliţiştii efectuează verificari pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, anunță poliția.