Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav pe DN 24, în Vaslui. O persoană este rănită, alte două au decedat, după ce două mașini s-au izbit puternic

Accident grav pe DN 24, în Vaslui. O persoană este rănită, alte două au decedat, după ce două mașini s-au izbit puternic

R.M.
1 minut de citit Publicat la 20:49 03 Dec 2024 Modificat la 22:05 03 Dec 2024

Trei persoane au fost rănite, marţi seară, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 24, la ieşirea din municipiul Huşi, judeţul Vaslui. Două dintre victime sunt încarcerate şi inconştiente. Traficul rutier este blocat.

Update 22.00. Cele două persoane încarcerate au decedat.

„Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD a fost nevoit să declare decesul celor două persoane găsite încarcerate şi care au fost descarcerate. Cele două victime decedate sunt doi tineri cu vârste de 19 şi 24 de ani. O a treia victimă, un bărbat, a suferit politraumatisme ale membrelor inferioare, el fiind transportat la cea mai apropiată unitate medicală de urgenţă. Celelalte două persoane implicate în accident sunt evaluate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui,  în accident sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

ISU Vaslui intervine cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă SMURD cu echipaj de prim-ajutor.

La locul producerii accidentului a fost trimisă şi o autospecială aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

„În accident sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două autoturisme avariate, două persoane fiind încarcerate şi în stare de inconştienţă. Cea de-a treia victimă a fost evacuată de ceilalţi participanţi la trafic, fiind în stare de conştienţă şi cooperantă.

Echipajele de intervenţie efectuează manevre pentru descarcerarea celor două victime, echipajele medicale efectuând protocolul medical specific în astfel de accidente rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor SAJ Vaslui, apelul iniţial cu privire la producerea accidentului a venit prin e-call, fiind iniţiat de unul dintre autoturismele implicate. 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole