Antena 3 CNN Actualitate Consulul Ungariei la București a murit într-un accident pe A1. El a fost decapitat după ce un TIR i-a strivit mașina

Consulul Ungariei la București a murit într-un accident pe A1. El a fost decapitat după ce un TIR i-a strivit mașina

de Bianca Chirilă    |   

Consulul Ungariei la București a murit, joi, într-un grav accident care a avut loc pe autostrada care leagă Timișoara de Lugoj. El a fost decapitat după ce un TIR i-a strivit mașina.

ACTUALIZARE: Persoana care a murit este consulul Ungariei la București. Potrivit autorităților, TIR-ul a pătruns pe contrasens după ce unul dintre pneuri ar fi făcut explozie. 

„La data de 29 august 2024, un TIR încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timişoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care TIR-ul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior TIR-ul intrând în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiş.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Accidentul s-a petrecut pe autostrada care leagă Timișoara de Lugoj la km 463. Un TIR încălcat cu lemne a rupt parapetele care desparte cele două sensuri de mers ale autostrăzii, a intrat pe contrasens și a lovit în plin mașina corpului diplomatic, care, din primele informații, aparține Consulatului Ungariei la București.

Ulterior, în urma impactului, în TIR a intrat un alt autoturism.

Un bărbat a murit și nu a putut fi identificat, pentru că a fost decapitat.

La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje din cadrul ISU Timiș. De asemenea, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat decât să constate decesul.

În prezent, circulația pe Autostrada Vestului e complet paralizată. Polițiștii sunt la fața locului și fac măsurători pentru a stabili cu exactitate cauzele acestui accident.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile