Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav pe Autostrada A2. Un TIR s-a răsturnat, a luat foc şi a distrus parapetele

Accident grav pe Autostrada A2. Un TIR s-a răsturnat, a luat foc şi a distrus parapetele

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:41 01 Noi 2019 Modificat la 08:41 01 Noi 2019

Un autotren încărcat cu pui congelaţi a luat foc, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea de pe autostrada A2 către A4, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar mijlocul de transport s-a răsturnat în afara carosabilului, conducătorul auto fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, autotrenul a fost scăpat de sub control în condiţiile în care şoseaua era uscată, în urma accidentului rutier fiind distruse parapetele de protecţie pe o distanţă de circa 25 de metri.

„Accident pe Autostrada A2, km 212, sensul Bucureşti-Constanţa! În cursul nopţii, în Nodul rutier A2-A4, breteaua B, Bucureşti-Ovidiu, a avut loc un accident în care a fost implicat un autotren. În condiţiile unui carosabil uscat, autovehiculul a fost scăpat de sub control, s-a răsturnat, a luat foc şi a distrus parapetele pe o distanţă de aproximativ 25 m. Şoferul rănit a fost transportat cu ambulanţa la spital”, au scris reprezentanţii DRDP Constanţa pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, la faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, poliţişti şi ale Secţiei Autostrăzi a DRDP Constanţa, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe banda numărul doi. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole