Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce o maşină a intrat în coliziune cu un TIR

Accident grav: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce o maşină a intrat în coliziune cu un TIR

<1 minut de citit Publicat la 19:18 10 Apr 2017 Modificat la 19:18 10 Apr 2017

O persoană a murit, iar alte două sunt încarcerate după ce un şofer al unui autoturism nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un TIR, luni, pe DJ 720B, pe raza comunei dâmboviţene Gura Ocniţei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

''Conducătorul auto nu a acordat prioritate unui TIR, a intrat în coliziune cu acesta, iar din accident a rezultat decesul unei persoane. La faţa locului sunt poliţişti şi ambulanţe, iar în zona accidentului se circulă pe un singur fir de mers'', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, în urma accidentului trei persoane sunt încarcerate, una dintre ele este decedată, iar două sunt conştiente. La faţa locului sunt mai multe ambulanţe şi un echipaj SMURD.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole