Update: Un număr de 17 persoane dintre turiştii care se aflau în microbuzul răsturnat, duminică după amiază, în Salina Slănic, au rămas internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, iar alte două se află încă în observaţie.
Reprezentantul SJU Ploieşti Andrei Ilinca a declarat, pentru AGERPRES, că la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost aduse cu ambulanţele 25 de persoane, între care zece copii, toate fiind supuse evaluărilor medicale.
În urma investigaţiilor, 17 persoane au fost internate, iar două sunt încă în observaţie, pentru alte şase nefiind necesară internarea, a precizat Ilinca.
Surse din rândul autorităţilor locale au declarat că la spital erau aşteptaţi să ajungă şi doi medici israelieni pentru evaluarea victimelor accidentului.
De altfel, în cursul zilei a fost prezent la unitatea medicală şi consulul Israelului la Bucureşti.
Un microbuz care transporta turişti israelieni în subteran către Mina Unirea din Salina Slănic s-a răsturnat, duminică după-amiază, aproximativ la jumătatea traseului dintre suprafaţă şi mina turistică, primele cercetări arătând că şoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, microbuzul în cauză are 19 locuri, iar cercetările sunt în continuare în derulare împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), urmând a se lămuri toate aspectele privind legalitatea transportului.
Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, în urma evenimentului au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 25 de persoane, între care zece copii, însă două dintre ele, inclusiv un minor de doi ani, nu prezentau leziuni.
Iniţial, autorităţile au anunţat că un microbuz cu 19 turişti israelieni s-a răsturnat în Salina Slănic, iar ulterior au informat că la spital au ajuns 22 de persoane, între care opt copii.
Transportul turiştilor în subteranul Salinei Slănic se realizează cu microbuze din luna august a anului 2014, când liftul aflat în funcţiune din anul 1936 s-a defectat.
Update: Microbuzul cu turişti israelieni s-a răsturnat în Salina Slănic în condiţiile în care şoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta, rezultă din primele verificări efectuate la faţa locului.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, microbuzul în cauză are 19 locuri, iar cercetările sunt în continuare în derulare, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), urmând a se lămuri toate aspectele privind legalitatea transportului.
Un microbuz care transporta turişti israelieni în subteran către Mina Unirea din Salina Slănic s-a răsturnat, duminică după-amiază, aproximativ la jumătatea traseului dintre suprafaţă şi mina turistică.
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, în urma evenimentului au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti 25 de persoane, printre care zece copii, însă două dintre ele, inclusiv un minor de doi ani, nu prezentau leziuni.
Iniţial, autorităţile au anunţat că un microbuz cu 19 turişti israelieni s-a răsturnat în Salina Slănic, iar ulterior au informat că la spital au ajuns 22 de persoane, printre care şi opt copii. Bilanţul final anunţat de SAJ Prahova arată faptul că 23 de persoane au suferit diverse traumatisme.
Transportul turiştilor în subteranul Salinei Slănic se realizează cu microbuze din luna august a anului 2014, când liftul aflat în funcţiune din anul 1936 s-a defectat.
Update: Un număr de 22 de turişti israelieni, printre care opt copii, implicaţi în accidentul care s-a produs, duminică după-amiază, în subteranul Salinei Slănic, au fost transportaţi la spital, ei suferind diverse traumatisme, inclusiv cranio-cerebrale, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, grupul de turişti israelieni era mai mare, însă doar cei 22 au coborât în salină.
Știrea inițială: Autoritățile prahovene sunt în alertă după ce, duminică, un microbuz cu 19 persoane care se deplasa spre zona de vizitare a Salinei Slănic s-a răsturnat.
La fața locului s-au deplasat opt ambulanțe de la SAJ Prahova, echipaje ale ISU Prahova, dar și ale Poliției. Potrivit primelor informații, microbuzul în care se aflau 19 persoane s-a răsturnat la intrare în salină, în tunelul care duce spre zona de vizitare.
În microbuz se aflau 19 persoane, printre care și mai mulți turiști israelieni. Se pare că mai multe persoane sunt rănite.
Trebuie precizat că, de mai mulți ani, accesul în Mina Unirea de la Salina Slănic se efectuează cu microbuze, după ce liftul interior s-a stricat.